Cuvant inainte
Acest articol este scris pentru concursul organizat de http://constantablog.net/
Lumina Sufletului
Baiatul privea de la fereastra centrului de plasament la freamatul teilor de langa porti batuti de vantul rece si ploaia marunta care cadea neintrerupt de trei zile desi era luna decembrie.
Efectele incalzirii globale se faceau simtite si in oraselul de provincie unde in general nu se intampla nimic deosebit.
Si-a amintit vorbele doamnei de geografie care a spus ca in natura toate elementele se afla intr-un echilibru fragil pe care oamenii prin actiunile lor iresponsabile l-au stricat.
Spera totusi ca de Craciun va ninge,asa cum s-a intimplat anul trecut.
Deodata chipul linistit al copilului se schimba, tristetea intiparindu-se pe fata care cu cateva clipe mai inainte era calma si senina.
Amintirea ultimului Craciun ii innegura copilaria si asa destul de zbuciumata.
Si-a amintit cu cata nerabdare asteptase acea zi sfanta,cu cata migala si-a curatat hainutele,cu cata frenezie s-a spalat si pieptanat,cu cat entuziasm a repetat cele trei colinde pe care le stia ca pe Tatal Nostru
Magia zilei in care se nascuse Mantuitorul fusese atat de frumos descrisa de catre tanti Nuti bucatareasa care le spusese ca de Craciun sufletele oamenilor se deschid,ura,minciuna,lacomia si nepasarea dispar, lasand loc pentru dragoste,bunatate,respect si compasiune.
A pornit increzator impreuna cu doi prieteni sa duca oamenilor acea veste minunata.
-Hai ca stiu eu unde sta un patron instarit am mai primit acolo dulciuri si haine frumoase cand a deschis menajera,a zis unul unul dintre colegi.
Au urcat ca vantul trei etaje pana in fata unei usi sculptate si au apasat butonul soneriei.
Din interior se auzeau rasete ,muzica si clinchete de pahare si vesela.
Dupa o asteptare care lor le-a parut o vesnicie,unul a indraznit si a mai sunat o data.
Usa s-a deschis brusc si in cadrul ei a aparut chiar stapinul casei transpirat,usor ametit si vizibil iritat.
-Primiti cu colinda?,a intrebat cu glas sovaielnic unul dintre ei.
-Lasati-ma in pace nespalatilor,imi deranjati musafirii,na luati de aici si carati-va.
I-a impins sub nas o bancnota mare pe care a luat-o cu un gest mecanic dupa care usa s-a inchis cu un pocnet sec.
Si-a privit tremurand mainile care devenisera rosii si hainele pe care fulgii de zapada se topeau usor apoi a simtit ca pamantul se desface si-l inghite.
Bancnota a fluturat prin aer apoi s-a asezat cuminte pe una din treptele scarii.
Lacrimi fierbinti ,diamante de suflet zdrobit au inceput sa cada pe mozaicul rece al scarii de bloc.
Colinda invatata cu atata dragoste si migala se stinsese in sufletul lui pentru multa vreme inainte de a o impartasi cuiva.
-Ce ai frate,ti-e rau?
-Eu nu mai merg , a reusit sa ingaime cu glas pierit apoi s-a intors si a coborat cu privirea incetosata scarile nevazand chipurile mirate si neauzind rugamintile prietenilor care pana la urma s-au intors resemnati.
A pornit-o aiurea prin oras,cu lacrimile siroind si cu zapada topindu-se pe obrajii fierbinti.
Pe langa el treceau cete vesele de copii si oameni grabiti,dar el nu vedea pe nimeni,pentru el oamenii disparusera.
A umblat singuratic mult timp pe strazile din ce in ce mai pustii ale orasului,pana cand pasii l-au purtat in locul pe care el si colegii lui il numeau ,,acasa”.
Nu s-a dus in dormitorul incalzit pentru ca nu voia sa vada pe nimeni.
S-a cuibarit zgribulit, pe un pat fara saltea si paturi intr-o magazie dezafectata.
Nu a fost gasit decat a doua zi, seara,delirand din cauza febrei care ii cotropise trupul plapand.
Toata lumea era convinsa ca fugise din centru si anuntasera deja politia despre disparitia sa.
Fusese gasit din pura intamplare de catre ingrijitorul cladirii care cauta o lopata cu care sa curate zapada.
Dupa ce l-a consultat, doctorul centrului a hotarat ca trebuie internat in spital unde a devenit constient abia dupa trei zile de tratament intensiv.
A venit sa-l ia ,,acasa” chiar tanti Nuti care l-a dojenit bland:
-Bine Dinule,tocmai tu sa-mi faci asa ceva,un copil atat de cuminte, te rog spune-mi si mie de ce?
La inceput a refuzat cu incapatanare sa deschida gura,abia cand au ajuns la centru si nu mai era nimeni prin preajma i-a marturisit ce se intamplase.
Au urmat minute lungi de tacere stanjenitoare,fiecare privind ganditor in alta directie.
-Sa stii Dinule ca atunci cand ne nastem Dumnezeu sadeste in noi un graunte de lumina care este mai cald decat soarele si mai stralucitor decat fulgerul.Noi ii spunem suflet,preotii il numesc Duh Sfant.Asa cum exista Binele, la fel cutreiera lumea si Raul.
Acesta din urma lupta prin mijloace necurate sa stinga acea lumina Dumnezeiasca.
Datoria noastra de crestini si oameni este sa nu lasam ura,lacomia,necinstea si minciuna sa incatuseze in gheata si intuneric darul Domnului.Cred cu tarie ca asta i se intamplase acelui om care s-a purtat asa cu voi.Daca bateai si la alte usi ai fi gasit si oameni simpli, dar cu suflete calde si primitoare.
-Copii,la masa!
Glasul lui tanti Nuti il trezi din visare si facu un gest involuntar cu mana, ca si cum ar fi vrut sa alunge niste ganduri rele.
Anul acesta se hotarase sa petreaca Nasterea Domnului cu strabunica.
Stransese luni la rand bani pentru drum asa incat nici vremea rea,nici cei doua sute de kilometri distanta nu vor reusi sa-l impiedice sa-si vada singura ruda in viata.
Buna avea opt zeci si cinci de ani si dusese o viata grea si trista.
Toti cei trei copii pe care ii avusese murisera in imprejurari tragice,primul inghitit de flacarile nemiloase ale razboiului,al doilea fiu intr-un accident atunci cand camionul pe care il conducea a ramas fara frane in munti si se prabusise intr-o prapastie,ultima fica decedand de cancer.
Dealtfel si parintii lui se ridicasera la cer tot in urma unui accident de masina.
Cand era mai mic a stat o vreme la strabunica.
Simtea si acum in nari mirosul de paine coapta pe vatra,tanjea dupa mangaierea mainilor batatorite de truda ,vedea cu ochii mintii privirea luminoasa si incurajatoare din ochii ei de om cu suflet bun si bland.
Se spune ca ochii sunt ferestrele sufletului.
In cazul bunei era cat se poate de adevarat.Anii plini de munca si suferinti lasasera urme adanci pe trupul ei dar privirea ramasese mereu aceeasi,plina de dragoste si intelegere.
Anul acesta el va fi primul colindator,el ii va duce acea veste minunata, numai el se va bucura de mangaierea mainilor mirosind a lapte cald.
Va taia lemne pentru cuptor, va curata zapada si va face orice ca macar pentru cateva zile sa fie toiagul ei viu.
Vor face paine si cozonac,vor asculta colindatorii si se vor uita la jaratecul focului.
Doua suflete chinuite, unite de glasul sangelui, amintiri si singuratate,doua inimi batand diferit ,dar atat de apropiat.
Efectele incalzirii globale se faceau simtite si in oraselul de provincie unde in general nu se intampla nimic deosebit.
Si-a amintit vorbele doamnei de geografie care a spus ca in natura toate elementele se afla intr-un echilibru fragil pe care oamenii prin actiunile lor iresponsabile l-au stricat.
Spera totusi ca de Craciun va ninge,asa cum s-a intimplat anul trecut.
Deodata chipul linistit al copilului se schimba, tristetea intiparindu-se pe fata care cu cateva clipe mai inainte era calma si senina.
Amintirea ultimului Craciun ii innegura copilaria si asa destul de zbuciumata.
Si-a amintit cu cata nerabdare asteptase acea zi sfanta,cu cata migala si-a curatat hainutele,cu cata frenezie s-a spalat si pieptanat,cu cat entuziasm a repetat cele trei colinde pe care le stia ca pe Tatal Nostru
Magia zilei in care se nascuse Mantuitorul fusese atat de frumos descrisa de catre tanti Nuti bucatareasa care le spusese ca de Craciun sufletele oamenilor se deschid,ura,minciuna,lacomia si nepasarea dispar, lasand loc pentru dragoste,bunatate,respect si compasiune.
A pornit increzator impreuna cu doi prieteni sa duca oamenilor acea veste minunata.
-Hai ca stiu eu unde sta un patron instarit am mai primit acolo dulciuri si haine frumoase cand a deschis menajera,a zis unul unul dintre colegi.
Au urcat ca vantul trei etaje pana in fata unei usi sculptate si au apasat butonul soneriei.
Din interior se auzeau rasete ,muzica si clinchete de pahare si vesela.
Dupa o asteptare care lor le-a parut o vesnicie,unul a indraznit si a mai sunat o data.
Usa s-a deschis brusc si in cadrul ei a aparut chiar stapinul casei transpirat,usor ametit si vizibil iritat.
-Primiti cu colinda?,a intrebat cu glas sovaielnic unul dintre ei.
-Lasati-ma in pace nespalatilor,imi deranjati musafirii,na luati de aici si carati-va.
I-a impins sub nas o bancnota mare pe care a luat-o cu un gest mecanic dupa care usa s-a inchis cu un pocnet sec.
Si-a privit tremurand mainile care devenisera rosii si hainele pe care fulgii de zapada se topeau usor apoi a simtit ca pamantul se desface si-l inghite.
Bancnota a fluturat prin aer apoi s-a asezat cuminte pe una din treptele scarii.
Lacrimi fierbinti ,diamante de suflet zdrobit au inceput sa cada pe mozaicul rece al scarii de bloc.
Colinda invatata cu atata dragoste si migala se stinsese in sufletul lui pentru multa vreme inainte de a o impartasi cuiva.
-Ce ai frate,ti-e rau?
-Eu nu mai merg , a reusit sa ingaime cu glas pierit apoi s-a intors si a coborat cu privirea incetosata scarile nevazand chipurile mirate si neauzind rugamintile prietenilor care pana la urma s-au intors resemnati.
A pornit-o aiurea prin oras,cu lacrimile siroind si cu zapada topindu-se pe obrajii fierbinti.
Pe langa el treceau cete vesele de copii si oameni grabiti,dar el nu vedea pe nimeni,pentru el oamenii disparusera.
A umblat singuratic mult timp pe strazile din ce in ce mai pustii ale orasului,pana cand pasii l-au purtat in locul pe care el si colegii lui il numeau ,,acasa”.
Nu s-a dus in dormitorul incalzit pentru ca nu voia sa vada pe nimeni.
S-a cuibarit zgribulit, pe un pat fara saltea si paturi intr-o magazie dezafectata.
Nu a fost gasit decat a doua zi, seara,delirand din cauza febrei care ii cotropise trupul plapand.
Toata lumea era convinsa ca fugise din centru si anuntasera deja politia despre disparitia sa.
Fusese gasit din pura intamplare de catre ingrijitorul cladirii care cauta o lopata cu care sa curate zapada.
Dupa ce l-a consultat, doctorul centrului a hotarat ca trebuie internat in spital unde a devenit constient abia dupa trei zile de tratament intensiv.
A venit sa-l ia ,,acasa” chiar tanti Nuti care l-a dojenit bland:
-Bine Dinule,tocmai tu sa-mi faci asa ceva,un copil atat de cuminte, te rog spune-mi si mie de ce?
La inceput a refuzat cu incapatanare sa deschida gura,abia cand au ajuns la centru si nu mai era nimeni prin preajma i-a marturisit ce se intamplase.
Au urmat minute lungi de tacere stanjenitoare,fiecare privind ganditor in alta directie.
-Sa stii Dinule ca atunci cand ne nastem Dumnezeu sadeste in noi un graunte de lumina care este mai cald decat soarele si mai stralucitor decat fulgerul.Noi ii spunem suflet,preotii il numesc Duh Sfant.Asa cum exista Binele, la fel cutreiera lumea si Raul.
Acesta din urma lupta prin mijloace necurate sa stinga acea lumina Dumnezeiasca.
Datoria noastra de crestini si oameni este sa nu lasam ura,lacomia,necinstea si minciuna sa incatuseze in gheata si intuneric darul Domnului.Cred cu tarie ca asta i se intamplase acelui om care s-a purtat asa cu voi.Daca bateai si la alte usi ai fi gasit si oameni simpli, dar cu suflete calde si primitoare.
-Copii,la masa!
Glasul lui tanti Nuti il trezi din visare si facu un gest involuntar cu mana, ca si cum ar fi vrut sa alunge niste ganduri rele.
Anul acesta se hotarase sa petreaca Nasterea Domnului cu strabunica.
Stransese luni la rand bani pentru drum asa incat nici vremea rea,nici cei doua sute de kilometri distanta nu vor reusi sa-l impiedice sa-si vada singura ruda in viata.
Buna avea opt zeci si cinci de ani si dusese o viata grea si trista.
Toti cei trei copii pe care ii avusese murisera in imprejurari tragice,primul inghitit de flacarile nemiloase ale razboiului,al doilea fiu intr-un accident atunci cand camionul pe care il conducea a ramas fara frane in munti si se prabusise intr-o prapastie,ultima fica decedand de cancer.
Dealtfel si parintii lui se ridicasera la cer tot in urma unui accident de masina.
Cand era mai mic a stat o vreme la strabunica.
Simtea si acum in nari mirosul de paine coapta pe vatra,tanjea dupa mangaierea mainilor batatorite de truda ,vedea cu ochii mintii privirea luminoasa si incurajatoare din ochii ei de om cu suflet bun si bland.
Se spune ca ochii sunt ferestrele sufletului.
In cazul bunei era cat se poate de adevarat.Anii plini de munca si suferinti lasasera urme adanci pe trupul ei dar privirea ramasese mereu aceeasi,plina de dragoste si intelegere.
Anul acesta el va fi primul colindator,el ii va duce acea veste minunata, numai el se va bucura de mangaierea mainilor mirosind a lapte cald.
Va taia lemne pentru cuptor, va curata zapada si va face orice ca macar pentru cateva zile sa fie toiagul ei viu.
Vor face paine si cozonac,vor asculta colindatorii si se vor uita la jaratecul focului.
Doua suflete chinuite, unite de glasul sangelui, amintiri si singuratate,doua inimi batand diferit ,dar atat de apropiat.
Impreuna vor rosti cu glasuri calde: CRACIUN FERICIT !
